mai 15, 2008

dilemele unui inger

imi plac mult colindele. chiar si vara. mi-am amintit de unul frumos, cantat in biserica ortodoxa. de fapt, corurile barbatesti si imnurile ortodoxe is tare frumoase.
si o istorioara...

si de data asta gabriel era pus in dificultate si nu stia cum sa ia lucrurile... era mai presus de orice discutie loialitatea lui fata de poruncile primite... foc si tunete, ape despicate si furtuni naprasnice, chiar pamantul oprit din rotatie. totul a fost executat "intocmai si la timp", iar gabriel nu a sovait niciodata.

a indeplinit cu placere toate misiunile speciale in care fusese trimis.
iar cand a aflat ca insusi dumnezeu va lua chip de om si va merge sa locuiasca pe pamant, gabriel a fost... foarte entuziasmat. a compus chiar un imn special, iar repetitiile de cor si orchestra erau acum in plina desfasurare. deja anticipa grandoarea momentului istoric pentru intreg universul: mesia aparand intr-un car de foc, regele invesmantat intr-o lumina orbitoare in palatul din ierusalim... in fine, gabriel avea o imaginatie ce nu poate fi cuprinsa in randurile unui blog...

dar a ramas uluit, mut cand a rupt sigiliul: dumnezeu se va naste ca orice copil. citea pentru a 953-a oara, nevenindu-i sa-si creada ochilor. anunta mama ca numele lui va fi isus. si spune-i acestei femei sa nu-i fie teama.

gabriel nu a pus niciodata la indoiala intelepciunea lui dumnezeu, nici macar atunci cand parea ca toti ingerii sunt de partea lui lucifer... dar de data asta a ramas... socat. dumnezeu sa fie nascut ca un... copil? prunc, bebe, sugar? gabriel era familiarizat cu copiii pamantenilor. oricum, copiii sunt fapturi minunate... isi amintea cu cata uimire si incantare a fost privit primul copil al muritorilor, micul cain. ingerii nu mai vazusera asa ceva... si apoi transformarile treptate in trupul si mintea copilului... dar acum, dupa momentul de duiosie, imediat l-au dus gandurile catre altceva... la crampe in miez de noapte si scutece murdare.
ei, da, pentru oameni e acceptabil, dar un dumnezeu-copil? o, nu! cerul intreg nu-l poate cuprinde, cum ar putea atunci un trup uman si inca unul de copil neajutorat? si-apoi, copiii au nevoie sa fie ingrijiti, imbaiati, culcati, batuti pe spinare usurel ca sa se usureze de gaze... imaginea unui dumnezeu sugand sanul unei femei muritoare cu notiuni destul de vagi despre igiena era grotesca, iar gabriel simti ca isi pierde orice punct de reper...

apoi numele asta, isus, este un nume atat de comun... la fiecare a treia casa se gaseste unul. ii suficient sa strigi la copiii care se joaca afara, isus, hai la masa! ca jumatate se vor opri sa vada cine ii cheama. auzi, isus! e lipsa de imaginatie, sau e o gluma pe care el n-o pricepe? si-a infiltrat cumva lucifer agentii in structurile din preajma tronului ca sa isi bata joc de el?

gabriel ofta. unde erau misiunile de odinioara... cele clare si precise? pedepsirea sodomei si gomorei, umilirea egiptului prin cele 10 plagi... acum era confuz.

dar misiunea trebuia indeplinita. sa o anunte pe maria, care cu siguranta este o femeie cu totul si cu totul deosebita. si astfel se incuraja in calatoria catre... nazaret.

dar, ajuns la destinatie, gabriel ramane fara cuvinte.

maria nu este regina, nu locuieste in palat si nici studii post-universitare nu are. nu citise nimic despre psihologia copilului si nici nu pare constienta de avantajele dusului zilnic. era de fapt o tarancuta de prin rau-famatul nazaret, careia nici nu-i disparuse acneeea juvenila si care urmasa se casatoreasca cu un oarecare iosif, muncitor din tata-n fiu. tamplar. si cam tomnatic, pe deasupra... uita-te la el... rumegus in barba, buzunarele sortului pline de cuie, creion dupa ureche, balbaind laolalta masurile scandurilor si fragmente de psalmi... si dumnezeu ii va spune tata?! astuia? adica cel ce este intelepciune va fi invatat de acest muncitor cu unghii negre cum sa mearga si cum sa vorbeasca? il va lua in brate si-l va atinge cu buzele cum fac tatii muritorilor cu copiii lor?

brrr, se scutura gabriel. de data asta dumnezeu ar fi trebuit sa procedeze altfel. ce greseala, ce mare greseala!...

dar gabriel si-a luat inima in dinti, i-a spus mariei vestea cea buna... ca dumnezeu se va teleporta in umanitate. i-a indicat numele, i-a spus sa nu-i fie teama a incurajat-o... s-a incurajat si pe sine insusi si s-a inarmat cu rabdare pentru a vedea cum se termina istoria aceasta a lui dumnezeu copil.
ovidiu radulescu. dilemele unui inger. majesty press, arad, 2004.


Niciun comentariu: