ana

ieri, a rostit cateva cuvinte catre doi miri. cuvintele de mai jos. spre final, atata s-a emotionat ca o-nceput sa le spuna repejor-repejor-repejor... era emotionata. mai tarziu, cand bucuria ei era sa se catere pe gard, mi-a spus cum o cheama...

"dac-as vorbi limbi omenesti si ingeresti, fara sa am iubire... as fi doar bronz rasunator, un talger care zornaie-n nestire.

de-as fi profet, de-as intelege orice taina si as avea stiinta-n toate; de-as avea credinta sa mut muntii... fara iubire as fi o nulitate.

de mi-as toca averea pomana la calici, ba chiar si trupul ars pe rug daca mi-as da, fara iubire la nimic n-ar ajuta.

dragostea rabda, dragostea e blanda si nu-i invidioasa; nu-i fanfaroana, nu se umfla-n pene, ci e decenta si politicoasa; nu urmareste interesul propriu si nu exaspereaza; raul primit nu-l socoteste, cu strambatatea nu se delecteaza, ci doar cu adevar se veseleste; ea tine-n sine totul, crede totul, ea spera tot si-asteapta rabdatoare, fiindca dragostea nu moare.

[...]

ramane acest trio, asadar: credinta mai intai, apoi speranta si iubirea, dintre care iubirea este, totusi, cea mai mare."

florin laiu, "stihuri de altadata", traducerea capitolului 13 din prima scrisoare trimisa de pavel locuitorilor din corint