pantofiori de ganduri adapostitori

pantofiorii erau frumosi. si rebeli. si albi. ar fi putut sa ii poarte, chiar cu placere... in fiecare zi... dar... e atat de frumos sa ai parte de clipe, fie ele si putine la numar - caci tinutul guvernat de trebuie nu e orisice fel de tinut si acolo, cica, trebuie sa porti pantofiori mai mereu... chiar si in clipele in care parfumul proaspatului verde te imbie la ospat - cand sa te intinzi pe iarba, sa inchizi ochii catinel si sa ii deschizi numa' cand stii ca vei intalni monstruletii preferati pe albastrul puternic... un mic panda ros', ori unul imbracat in culorile certitudinii, alb si/ori negru...

culorile certitudinii... aici tigrul din mine ar vrea sa sfasie... nu oameni. doar atitudini. doar momentele in care oamenii mari cred ca te pot manipula. doar momentele in care oamenii mari cred ca te pot minti. doar momentele in care te cred atat de naiv incat continua sa te minta. doar momentele in care lipsa de bun simt si cinste, da cinste... cuvant ponosit si hulit... doar momentele in care bunul simt si cinstea sunt invelite in cele mai vizibile masti... alb sau negru. e atat de simplu... momentul meu de zabava asupra unor lucruri pe care le urasc... nu au legatura cu pantofiorii cei albi. si nici cu mica mina... cuvintele s-or napustit pe tastatura si nu le-am oprit la timp... am obosit. putin...

am pornit cu o amintire frumoasa in suflet si as vrea sa inchei cu una si mai frumoasa... cu gingasia unui mic panda, cu atentia aceleiasi fiinte... mina ma urmarea cuminte. tare cuminte in preajma unui om care cu greu isi lasa zanaticul din mana... si-l lasa sigur insa cand citeste ganduri de-ale minei si de-ale lui andrei.

numaratoare

cat de mica e mina cea mica

in tinutul de dincolo de nori

s-a iscat o mica-mare controversa... un mare

si

blanos urs

o intalnit cu un mic si zambaret, uneori ingandurat,

urs panda.

si discutara cei doi blanosi.

blanosul cel mare

si shod, si shugubat

pe deasupra, tare curios era. intr-o zi

vru sa afle cat de mic ii micul panda.

acest fapt ar fi trecut

neobservat

poate...

daca un sfios si neobisnuit tigru

nu s-ar fi gandit ca

i-ar placea mult sa pozeze

un mic panda.

micului panda si tigrului sfios le place mult piesa de mai jos. oare i-o placea si marelui blanos?

marturisire

un parfum uitat... ori aroma unei prajituri... un film, o privire, un zambet strengaret... chiar si razele amurgului pravalindu-se pe ziduri si pe cartile de pe rafturi... uneori o culoare si alteori picurii ce se ostoiesc in tabla rece... o voce, o piesa. sau doar un fragment. cateva note... mai ales notele. pot porni o avalansa de ganduri si amintirile podidesc sufletul. marturisesc. uimirea mea imbraca inaltimea monstrilor din copilarie cand, ca un spectator... privesc in viata si imi dau seama de clipele traite si uitate. le adun apoi cu grija unei batrane ce culege in urma pasilor vijeliosi ai nepoatei cioburile celui mai drag bibelou.

fenek

de-un spiridus verde
de-as fi-ntrebata...
al carei fiinte chip
ai cere
pentru o zi,
o ora,
cateva minute,
si ceva clipe
sa porti...
i-as raspunde...

cer asa...

cateva clipe
un urs polar sa fiu...
un urias alb la joaca cu pufosii-i pufuleti
ce intra in barlog cu capul
mai intai...
riscand apoi cu poponetu-i mare
afara sa ramana
in gerul primaverii...

apoi... cateva minute in alergare
sa fiu zarita cer
si ziua martora
unui ghepard luat la intrecere
cu pustiul torid si nesfarsit al africii
sa fie...

o ora-asa cer acum
si o pantera
lenasa intr-un copac
din serengheti sunt
si-s cocotata
si incantata cuprind
in zare
cel mai frumos apus de pe pamant...

si-o zi intreaga... un tigru vreau sa fiu
sa nu sfasii, iti cer,
verde fiinta.
ci un pitic, tu, adu-mi.
un pumnulet de om
ce cu-o manuta urechile-mi sa-mi
zgandare si sa-mi mangaie.

si mai apoi de toate acestea
un fenek vreau sa fiu
sa vaz cum ii sa porti
centimetri... 15... de caciula... sau
mai bine zis
de urechiusa.

:P

ma incanta.citesc.iubesc.ma linisteste.caut.ma plimb.imi place

fiindca nobilul cavaler cu varsta necunoscuta o tot facut diverse presupuneri cu privire la varsta domniei mele... m-am gandit sa ma prezint... pentru ca aceasta spinoasa intrebare sa primeasca un raspuns... :) hi hi hi... mai jos sunt randurile cele mai potrivite... le-am scris pe 360, prin martie. diferit la aceasta postare ii... fotografia... hi hi hi... is io acolo :P... si eram undeva, in cadrul unei sectii de politie si ma simteam ca un mic infractor pen' ca nu imi placea cand imi ziceau oamenii mari ca trebuie sa fac ceva... nush de ce oamenii astia mari tot trebe sa faca ceva si nu invata odata ca nimic nu trebuie si nu invata sa se bucure... trebuie sa mananci, trebuie sa te plimbi... chiar si... trebuie sa visezi, trebuie sa... puneti orice... unde-o fi... vreau sa pap, vreau sa ma plimb...

hi hi hi! buna ziua, ai mei dragi motati.

am zis motati?!? hmm... probabil ca ii de la cocosul ala motat pe care il gasii de dimineata acilea... da da, de dimineata, ca ajunsai devreme la birou :P... asa... treaba cu motatii ii de la cocosul motat pe care il descoperii de dimineata in curtea firmei dupa ce ma-ntorsai di peste mari si di peste tari. cum o ajuns acilea, nush, da' cand l-oi prinde pe vinovat, il pap cu tot cu fulgi :D... hi hi hi... glumesc :P io nu mananc animalute, si nici oameni, asa ca toata lumea-i in siguranta. mai mult, m-am si imprietenit nitel cu nenea cocosu'... dupa ce il dadui afara de pe scarile din hol si ii dadui vreo 2 felii di paine ... sa le ciugoale, n-am aruncat dupa cocos cu ele :P

dap, am revenit pe meleagurile natale, in orasul meu... il gasii inverzuit si inflorit si impodobit si-i al meu si ma bucur ca is acasa... hi hi hi... si cum ma bucuram io asa, vazui ca lu' domnu' jean ii arde de leapsa... no bun... si ma gandii daca sa intru ori ba in joc si m-am gandit si iar m-am gandit si iar m-am gandit... si intru da' cum imi place sa nu ma supun regulilor, o sa le modific oleaca... in primul rand nu imi place 8. ce cifra ii asta... 8?!? mie imi place 7, simbol al perfectiunii. asa ca or sa fie 7 random things about me si mai departe nu mai dau leapsa. sau o sa dau leapsa cuiva, sa vedem. acu' nu stiu. am zis!

asadar, iata 7 random facts about me...

ma incanta fotografia. ii uimitor cate poti surprinde, cate poti vedea, cum poti transforma ceva prin imagini. cand fotografiez ceva imi imaginez si ma simt libera. putine lucruri ma incanta asa cum o face fotografia. aaa, o sa fotografiez toata lumea :P

citesc. multe carti. de mica stau cu nasu-n ele. cand eram io mai pitic... tin minte ca ma apucam sa ordonez titlurile din biblioteca parintilor mei dupa niste criterii care se schimbau... destul de des hi hi hi! aaa, si mi-am amintit o chestie faina legata de carti. zicea profa' unei prietene dragi asa: din biblioteca sa nu va lipseasca un volum cu operele lui eminescu, un dex si o biblie. si avea dreptate. imi place sa scotocesc prin biblioteci si librarii si sa le... miros. sigur, sa le si citesc. dar, cand deschid o carte, primul lucru pe care il fac ii sa imi bag nasu intre pagini, aproape de cotor, si sa miros izul ala de vechi si pierdut si uitat... si uneori pap gem cu paine a doua zi pt ca banutii s-or dus... pe carti :D

iubesc. sa asez un zambet pe chipul si in sufletul cuiva. nimic nu ma face sa ma simt mai fericita ca atunci cand am facut pe cineva fericit, vesel, bucuros... cand alin ori mangai un suflet

ma linisteste. marea. si vreau s-o vad in fiecare an. prima data cand am vazut-o eram prin clasa a doua si tot atunci, tin minte ca nu mi-am ascultat parintii. intentionat. mi-au spus sa nu ma departez foarte mult in larg si sa imi iau un punct de reper langa ei ca sa nu ma pierd in multime. si am tot pasit eu in nisip, apa era linistita si n-am ascultat si am dat de un loc mai adanc, unul destul de adanc pentru un pitic si... hop am inghtit apa, multa... pana m-o vazut cineva si m-o scos din apa prinzandu-ma de ale mele cosite si m-o dus la mal. as vrea sa il cunosc pe cel care m-a scos din apa. mult. si sa ii multumesc

caut. prin poduri si prin sertare si prin dulapuri si imi place sa privesc ce gasesc si sa ma gandesc ce fel de om este cel de pe ale carui amintiri scutur praful, cum a trait, ce-a iubit, simtit... acu' sa nu va ganditi ca imediat ce ajung la un prieten sau pe la cineva in vizita astept un moment prielnic si gata, ma pun pe rascolit... hi hi hi! si daca nu se poate sa caut io prin sertare, poduri ori dulapuri, ii pun pe tataici si pe mamaici sa imi povesteasca despre cum era odata, pe vremea lor...

ma plimb. prin ploaie. si pe furtunile de vara cu vant napraznic si... era vara, bucuresti, si-o 'nceput o ploaie... cu soare. stropii erau mari si faceau bolboace in balti. tin minte ca o parte a cerului avea un curcubeu tare viu, iar ploaia venea incet dinspre zona unde era curcubeul. imagineaza-ti ca esti pe strada si in locul din care esti tu vezi cum se apropie ploaia, ca un zid. unde esti tu nu ploua, dar 20 de cm mai incolo, da. si se apropie. e ca si cum ai intinde mana si pe mana ta ploua, dar numa' pe mana. mai faci cativa pasi inapoi si mai face si ploaia cativa. in cele din urma, m-a prins :P. cred ca e cea mai frumoasa amintire legata de ploaie pe care o am. am mai povestit-o cuiva si am scris-o si aici. pentru ca imi place. mult. ploaia.

imi place sa imi intind aracet pe maini si sa il las sa se usuce si sa il dezlipesc apoi catinel-catinel... hi hi hi!

iata si regulile. pe care cu mandrie, le-am schimbat oleaca. de fapt, le-am incalcat de-a binelea :D da' macar le-am pus aci, ca sa vedeti ce am incalcat :D
1. post these rules; 2. each person tagged must post 8 random facts about themselves; 3. tags should write a journal/ blog of these facts; 4. at the end of the post 8 more persons are tagged and named; 5. go to their page and leave a comment telling them they're tagged.

lebaduta

aseara, parcul bordei mi-a fost iara gazda... m-am gandit la ce imi spunea cineva odata... ca merge si fotografiaza acelasi lucru, peisaj, cladire de mai multe ori. si asa facut-am si io... lebaduta din imagine m-a incantat si m-a invatat cate ceva despre rabdare si blandete... :)

fragilitate

fara deosebire... fiecare suflet, mare ori un pumnulet de om de-ar fi... toti oamenii is atat de... fragili.

hotarare

nu aveti voie sa faceti fotografii aici decat cu acordul bisericii... abia pasisem in locul acela cand o doamna binevoitoare si atotstiutoare si excesiv de zambitoare s-a gandit ca un copil ca mine trebuie sa stie ca nu are voie sa fotografieze acolo. as fi putut fi un om venit sa aduca o floare...

am pasit incet mai departe. privirea-mi i-a spus ca am inteles cuvintele. nu si tonul si atitudinea, insa.

soarele era inversunat. insa complotul frunzelor si a pomilor inalti de pe poteca larga a adus un aer rece si intepator fiecarui suflet ce-ar fi venit acolo.

mergeam incet. forfota orasului prafuit se afunda. era impiedicata de zidul gros si rece sa patrunda acolo. i-am privit pe cei care erau deja in acel loc si pe cei care soseau. unii erau veseli si povesteau. erau acolo pentru ca trebuia sa faca ceva. oare am zis pana acum? nu imi place acest cuvant. niciodata nu mi-a placut. chiar si acum, cand vorbesc cu cineva si cand acel cineva imi spune ca trebuie sa fac ceva... ceva asemanator inversunarii, incapatanarii si imbracat in revolta ma cuprinde. nu trebuie sa fac, sa spun nimic. eu aleg. daca vreau. potrivit constiintei mele, potrivit principiilor mele si potrivit cu sentimentele din suflet.. aleg ce sa fac si ce sa spun. eu aleg.

altii erau obositi de-atata alergat, zbucium. obositi de viata. erau si oameni tacuti acolo. tacuti, dar curiosi. atunci mi-am zis ca m-ar fi iscodit si zile intregi cu privirea daca ocazia potrivita s-ar fi ivit.

o bancuta mi-a fost gazda o buna bucata de vreme. am si citit ceva... crezi?.. o intrebare din gandurile buchisite pe banca. atunci tristetea a cuprins sufletul navalnic. dar... un mesager venit parca din alta lume, o gargarita, s-a asezat tacticos pe mana. de copilarie si jocuri uitate cu alte gargarite mi-am amintit.

la plecare... ca un obicei impamantenit... un suflet mi-a furat privirea. pasu-i era atat de incet. atat de hotarat. atat de drept. atunci m-am gandit ca oamenii sunt uneori precum niste barci... batute de vant incoace si incolo, nestiind de unde vin, nicidecum unde se duc, nestiind ce sa creada, daca sa creada, in ce sau cine sa creada... apoi m-am gandit ca toti ratacim uneori drumul...

purta intr-o mana cateva flori, in cealalta, o lumanare. s-a oprit aproape de capatul aleii, a oferit cimetului rece florile si lumanarea. ba nu... sufletului ce nu mai era le-a oferit. apoi s-a asezat. mi s-au parut atat de multe clipele acelea... multe, nesfarsite. mi-am imaginat gandurile sale. am incercat. atunci m-am gandit cat de putin poti cunoaste despre un suflet, cat de putin poti lasa ca altii sa cunoasca din fiinta ta. apoi, tot atunci, mi-am imaginat ca nu a uitat-o. ca nu o va uita niciodata si ca o va pretui si atunci cand chiar el nu va mai fi.

candva o va avea din nou aproape... poate.

heapi barzdei... to aly

imi amintesc si acum ziua din fotografii... mingiutele noastre erau identice, da' io tot aveam impresia ca a mea are ceva mai special... ca atare, cautam mereu o pata de culoare existenta doar in mintea mea de pitic alintat pe ele, inainte de a iesi la plimbare... ca sa ma asigur ca mi-am luat mingiuta mea... :D... in rest fost-am un pitic foarte cuminte... :D... mai putin cand am avut initiativa de a ne juca toti trei... me, aly and brother cu o galetuta plina cu aracet... cu ajutorul careia am decorat intr-un mod foarte inedit sufrageria noastra... hi hi hi... sigur, fiind autorul moral, intaiul nascut, si anume moi, a primit si chelfaneala de rigoare, pe care sincer, nu mi-o mai amintesc... da' imi amintesc distractia ce-o fost pe mine in ziua ceea... si in ziua din fotografii :P... carevasazica... azi, in a patra zi a lui cuptor, io am primit o surioara... heapi barzdei, aly!

azi... am visat... :)

pentru o clipa... opreste-te. si viseaza...

cauta... si viseaza...

nu uita... sa visezi...

te-am prins... visand

plimbare... visatoare

nu uita sa...visezi... si maine...