august 28, 2008

langa un cer violet

"ceea ce-l face pe om mai mare decât simpla lui viaţă este dragostea pentru viaţa altora"
(l.f. celine)

soarele apune peste orasul prafuit si cenusiu... "soarele răsare, soarele apune şi zoreşte către locul lui ca să răsară iarăşi"... soarele zoreste... nici chiar inteleptul solomon nu l-a invins pe domnul chronos. la apus e vreme de cercetare. de intrebari. de ganduri rostite. ascult. mai intai incerc sa ascult, caci freamatul zilei inca fasaie in suflet. il rapun. ascult o poveste, iar mintea descopera, ca intr-un puzzle, gandurile povestite.

ziua in orasul prafuit imi apartine doar daca o incep inaintea freamatului oamenilor grabiti, tristi, ingandurati si obositi inca de cand au clipit prima data in zi. altfel, asaltul va fi puternic. altfel, goana lor devine si goana mea, iar... scapatatul aduce o alta zi. moment prielnic pentru povesti. incepe reprezentatia ratelor pe lac. le privim avantul pe cer insotit de concertul greierilor. stam pe banca si ascult gandurile unei prietene dragi. cerul e violet, iara povestea se infasoara lin pe mosorul timpului. cuvintele imi deseneaza chipul unei batrane. un chip bucuros. zaresc bucurie si pe fata prietenei mele. ma bucur si eu.