prima mea umbrela era albastra. albastru inchis. maimutoaiele dansau pe acel albastru, iar eu eram cel mai fericit pitic. in preajma oamenilor mari sfidam gandul ca umbrela trebuie sa stea inchisa in casa si imi imaginam ca pot zbura alaturi de maimutoii veseli... clipe cand am hotarat ca albastrul e cea mai frumoasa culoare.
mi-a fost atat de draga umbreluta. am pastrat-o cu grija si m-am incantat privind-o. in casa. nu cred ca am folosit-o vreodata. dupa o vreme, una din stinghiute s-o rupt. si am fost si mai atenta cu ea. am pastrat-o mult timp... clipe cand infruntam cu ale mele cosite stropii. clipe cand am hotarat ca domnita toamna mi-i cea mai draga.
nici omatul gros si nici primul dans al fulgilor. nici norii pufosi si ramurelele din care pornesc cutezatoare frunze de un verde curat. nici zilele calde si senine de vara nu mi-s la fel de dragi cum mi-s culorile toamnei ori plimbarile linistite prin frunzele multe ori ploaia marunta si linistita ori razele caldute dintr-o zi de toamna.
cu blanosul am umblat pe potecile ce le stiu de cand eram un pitic. am scapat [cu bine] de vreo 6-7 blanosi suparati si mirati de sapca mea. am privit negura de pe lac si ne-am bucurat de zborul lin al pescarusilor. am ras de aterizarile fortate si neindemanatice ale ratelor. cand negura ne insela cu privire la vreun chip [real ori imaginar. de cele mai multe ori imaginar :D] l-am prevenit printr-un marait scurt [nu eu, blanosul :P].
mai jos aflati cateva din clipele ce pe noi ne-au incantat. sper sa va placa :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu