ianuarie 26, 2009

pe drum, amintindu-ne...

isabel allende isi aminteste si [ne] povesteste. alteori povesteste inventand. fiica norocului, asemenea celei ce a plasmuit-o, scrie pentru a-si aminti.

fiecare om se naste cu cate un talent special, iar eliza sommers a descoperit ca avea doua: miros bun si memorie buna. primul i-a folosit ca sa-si castige existenta, si al doilea ca sa si-o aminteasca, daca nu cu precizie, macar cu poetica aproximatie a astrologilor. ceea ce se uita e ca si cum nu ar fi fost, dar amintirile ei reale sau iluzorii erau multe, era de parca ar fi trait de doua ori. obisnuia sa-i spuna credinciosului ei prieten, tao chi'en, ca memoria ei era aidoma calei vaporului in care se cunoscusera, vasta si intunecata, plina de cutii, butoaie si saci in care se ingramadeau intamplarile unei vieti intregi.
[isabel allende, fiica norocului]

in suflet imi vin multe ganduri cu privire la drumuri si amintiri. unul dintre ele imi place. il cred... niciodata sa nu uiti drumul pe care ai mers... invatamintele, zambetele... dar sa uiti tot ceea ce a fost rau si ai primit. si sa ierti...
si sa mergi mai departe... fotografiind pentru a-mi aminti.

3 comentarii:

Ema spunea...

of, pacat ca pierdem extazul pe care-l avem in momentul respectiv, cand realizam ca am vazut ceva deosebit.

Andrei spunea...

frumos! :)
lina lumina!

danushka spunea...

multumesc! :)