august 20, 2009
august 17, 2009
august 06, 2009
ploua. ploua frumos.
peste iarba verde si insetata. peste vita de vie prafuita. peste tufisul de zmeura. si peste cei doi visini ale caror roade sunt atat de acrisoare si bune.
august 05, 2009
august 03, 2009
oare?
in clipele cele mai grele, tocmai atunci, omul e sortit sa ramana singur. de-abia atunci i se lamureste ca el constituie o lume separata, complicata, fara legaturi cu ceilalti oameni si restul lumii, decat doar materiale. oamenii comunica intre ei prin semne conventionale si astfel si-au facut iluzia desarta ca se si inteleg. in realitate fiecare atribuie celorlalti ceea ce simte dansul si atata tot. [...] tragediile ca si bucuriile cele mari omul le traieste totdeauna in deplina singuratate si de aceea, cand isi simte sufletul mai sfasiat, isi simte si singuratatea mai mare. [liviu rebreanu, ciuleandra]
Abonați-vă la:
Postări (Atom)