august 03, 2009

oare?

in clipele cele mai grele, tocmai atunci, omul e sortit sa ramana singur. de-abia atunci i se lamureste ca el constituie o lume separata, complicata, fara legaturi cu ceilalti oameni si restul lumii, decat doar materiale. oamenii comunica intre ei prin semne conventionale si astfel si-au facut iluzia desarta ca se si inteleg. in realitate fiecare atribuie celorlalti ceea ce simte dansul si atata tot. [...] tragediile ca si bucuriile cele mari omul le traieste totdeauna in deplina singuratate si de aceea, cand isi simte sufletul mai sfasiat, isi simte si singuratatea mai mare. [liviu rebreanu, ciuleandra]

4 comentarii:

aurash spunea...

daca ele nu ar fi ............ am uita de trecut........

Bursucu timid spunea...

de ce te indoiesti, danushka?

danushka spunea...

de tot... si de nimic. mereu... si aproape deloc.

Anca ieseanca spunea...

da. suntem singuri, dar nu e neaparat o povara. depinde cum stii sa accepti si sa folosesti asta.