acasa ajungea cu pampoanele fluturande in maini... pentru ca ale ei cosite erau adunate in codite prea stranse, prea mari, prea mici ori pur si simplu strambe! piteam impreuna painea cu unt si gem in cotlonul unui dulap. nu ne placea. apoi, acelasi taraboi... caci ali nu bea ceai cand avea 6 ani si era soim al patriei. intotdeauna se ducea o lupta... mai mult sau mai putin tacuta. intotdeauna o castiga. saream de pe birou in pat, ne intindeam aracet pe maini si ne balaceam in garla pana seara, cand, dupa o sapuneala strasnica ce ne amintea de toti scaietii intalniti pe ulitele prafuite ale satului, la culcare, in miez de noapte ne trezeau matele ce-si cautau tovarasii de peste zi...
2 comentarii:
She's very pretty! Nu-i de mirare ca o cam tii ascunsa! :))
Dar referitor la ce spuneai, amintirile din copilarie, pe cat posibil cu ulite de sat si garle, sunt mereu minunate, si au un parfum aparte. Dar oare e chiar asa greu sa traim astazi ceva, despre care peste ani sa ne amintim cu la fel de multa placere?
foarte frumoasa miresica.casa de piatra
Trimiteți un comentariu