[...] pe urma a pasit ceremonios pana la capatul mormantului, a stat acolo o clipa sa-si adune gandurile si, inclinand putin lopata, a lasat pamantul sa curga incet. ajungand pe lemnul capacului de la sicriu, tarana a facut sunetul acela care copleseste fiinta umana asa cum n-o face nici un alt sunet. [...]

[povesta lui orisicine, philip roth]

o
carte
este
o versiune
a
lumii

ensemble, c'est tout

l'enfer c'est quand tu peux plus voir les gens que tu aimes... tout le reste ca compte pas...
[anna gavalda, ensemble, c'est tout]

in linistea adanca a amintirilor si, mai ales, cand imi vine sa strang pleoapele cu putere, surprind chipurile atator oameni frumosi pe care i-am intalnit in viata. de multi dintre ei m-am apropiat atat de mult, incat o amintire alterneaza cu alta. si ma simt ca si cum as fi stat de vorba cu acesti oameni, cu o zi in urma.

[...]

ninge...

[...]

descopar toate frumusetile lumii lui jaroslav seifert. cand si cand, ma opresc. merg in curte si ma bucur de fulgii mici si aerul tare si curat, iar cuvintele scriitorului ceh imi anunta randuri si ganduri minunate.

february song

moto: atotstiutorii forfotesc peste tot ca niste spiridusi rai

aharon appelfeld a scris randul de mai sus la inceputul unor paragrafe ce vorbesc despre prietenie. tot despre prietenie imi doresc sa scriu si eu ceva. voi folosi pentru inceput cuvintele lui appelfeld... pentru ca imi sunt foarte proaspete in memorie si pentru ca sunt foarte clare. dar folosesc si gandul de mai sus in a mea marturisire... rog trecatorul prin a mea lume sa arate ingaduinta si rabdare. nu sunt un atotstiutor, sunt doar un om ce-si impartaseste gandurile...

asadar...

aveam si alti prieteni, care ma ascultau cu atentie si ma ajutau cu tot ce puteau. erau extrem de modesti, nu se puneau niciodata inainte pe ei insisi sau personalitatile lor. aveau intotdeauna pregatite cuvintele potrivite, iar ceea ce imi spuneau prindea radacini si, mai tarziu, inflorea. cand ma simteam pe marginea prapastiei, imi intindeau o mana de ajutor si imi sopteau un cuvant de imbarbatare. nu isi dadeau niciodat aere fata de mine, nu incercau sa ma invete si nu ma contraziceau. imi cunosteau slabiciunile, numai un orb nu le-ar fi vazut, dar intelegeau si eforturile mele enorme. credeau in mine si ma incurajau. [...] mi-a luat totusi ani lungi sa ma eliberez de "cunoscatori", de tutela lor, de surasul lor arogant si sa ma intorc la prietenii adevarati si loiali, care stiu ca omul nu e decat un manunchi de slabiciuni si de temeri si ca nu e nevoie sa-i mai adaugi si altele. daca stiu cuvantul potrivit, ti-l intind ca pe-o bucata de paine in timp de razboi, iar daca nu-l stiu, stau alaturi de tine si tac.
[aharon appelfeld, povestea unei vieti]

[va continua]

pe drum, amintindu-ne...

isabel allende isi aminteste si [ne] povesteste. alteori povesteste inventand. fiica norocului, asemenea celei ce a plasmuit-o, scrie pentru a-si aminti.

fiecare om se naste cu cate un talent special, iar eliza sommers a descoperit ca avea doua: miros bun si memorie buna. primul i-a folosit ca sa-si castige existenta, si al doilea ca sa si-o aminteasca, daca nu cu precizie, macar cu poetica aproximatie a astrologilor. ceea ce se uita e ca si cum nu ar fi fost, dar amintirile ei reale sau iluzorii erau multe, era de parca ar fi trait de doua ori. obisnuia sa-i spuna credinciosului ei prieten, tao chi'en, ca memoria ei era aidoma calei vaporului in care se cunoscusera, vasta si intunecata, plina de cutii, butoaie si saci in care se ingramadeau intamplarile unei vieti intregi.
[isabel allende, fiica norocului]

in suflet imi vin multe ganduri cu privire la drumuri si amintiri. unul dintre ele imi place. il cred... niciodata sa nu uiti drumul pe care ai mers... invatamintele, zambetele... dar sa uiti tot ceea ce a fost rau si ai primit. si sa ierti...
si sa mergi mai departe... fotografiind pentru a-mi aminti.

la putine serveste cunoasterea fara intelepciune, nu exista intelepciune fara spiritualitate, iar adevarata spiritualitate include mereu serviciul pe care il faci celorlalti.

[isabel allende, fiica norocului]

poveste violet

visatorului ascuns in noi toti

- adevaratul secret al unei existente fericite si bogate este sa inveti sa discerni intre comorile adevarate si cele false. marea care ne imbratiseaza, [...] luna si stelele care lucesc pe cer, toate sunt comori adevarate, spuse daniel. sunt in afara timpului si ne-au fost date pentru a ne reaminti mereu ca suntem inconjurati de minuni; pentru a ne aduce aminte ca lumea este plina de miracole, o lume pe care sa o admiram si care sa ne ajute visurile sa devina realitate. in schimb, noi am inceput sa ne construim lumea cu false comori. ne-am abandonat visurile si am acceptat ca ratiunea noastra de a trai este sa pescuim cat putem de mult.
niciodata nu e prea tarziu pentru a o lua de la capat
sunt unele lucruri pe care nu le poti
vedea cu ochii.
trebuie sa le vezi cu inima,
aici este greul.
de exemplu, daca afli spiritul copilului
inauntrul tau,
veti face drumul impreuna: tu cu amintirile,
iar el, cu visurile, incercand sa aflati
drumul vostru
in aventura numita viata.
mereu incercand sa faceti cum e mai bine.
iar inima niciodata nu va va obosi
sau imbatrani...
[sergio bombaren, delfinul]
o carte despre prietenie, despre valuri si visuri. si despre viata frumoasa ce o putem avea daca o traiesti sincer, ca un copil si responsabil, ca un adult. daca simti. o carte ce poate fi citita impreuna cu piticii din jurul nostru.
lectura placuta!

mesaj de ramas bun

intr-o lume in care varstnicii sunt singuri, intr-o lume in care tinerii sunt singuri, intr-o lume in care copiii sunt singuri... si insingurati, ma uimeste dragostea ce cu nesat o sorb de pe filele scrise de isabel allende.

ma uimeste dragostea ce o aflu din durerea ei. o creionez nepriceput si in umbre din mesajul sau de ramas bun catre paula. exista oare mai mare dragoste ca aceea a unui om ce viata si-ar da pentru un altul? pasesc timid in lumea lor, si rostesc umil si incet... fara dragoste nu se poate trai...

in lungile ore de tacere ma napadesc amintirile, totul pare ca s-a intamplat in aceeasi clipa, de parca toata viata mea ar fi fost o singura imagine invalmasita. fetita si tanara care am fost, femeia care sunt, batrana care voi fi, toate etapele sunt o apa dintr-un singur torent navalnic. memoria mea seamana cu o pictura murala mexicana in care toate sunt prezentate in mod simultan: corabiile conchistadorilor intr-un colt, inchizitia care tortureaza indieni in altul, eliberatorii care galopeaza purtand steaguri insangerate si sarpele cu pene in fata unui christ in suferinta langa cosurile fumegande ale erei industriale. asa e si viata mea, o fresca multipla si schimbatoare pe care doar eu o pot descifra si care-mi apartine ca o taina. mintea alege, exagereaza, tradeaza, evenimentele se estompeaza, persoanele se uita, pana la urma nemairamanand decat drumul inimii, rarele clipe de revelatie a spiritului. nu ce s-a petrecut e important, ci doar cicatricile care ma marcheaza si ma singularizeaza. trecutul meu e destul de nesemnificativ, nu vad in el ordine, limpezime, scopuri sau cai, ci doar un drum pe care l-am urmarit orbeste, purtata de instinct si de evenimente incontrolabile care mi-au deviat destinul. n-a fost calcul, doar intentii bune si vaga banuiala ca exista un plan superior care-mi determina pasii. pana acum nu mi-am impartasit niciodata trecutul, el e ultima mea gradina secreta, in care nici macar omul pe care l-am iubit cel mai mult n-a patruns. primeste-l, paula, poate-ti va folosi la ceva, caci trecutul tau nu mai exista, s-a ratacit in somnul acesta prelungit, iar eu iti spun ca fara amintiri nu se poate trai. [isabel allende, paula]

rece [2]

cand am privit siluetele triste ale copacilor desfrunziti m-am gandit ca asa trebuie sa fi fost tristetea ei... a fost seara in care francisco a observat ceva nou in ochii lui irene: in locul rasului si al uimirii dintotdeauna, devenisera intunecati si tristi, precum frunzele de eucalipt. [isabel allende, despre dragoste si umbra]

tacerea adanca a crengilor desfrunzite

cenusiul si tacerea adanca a crengilor desfrunzite au fost prezicatori buni. ziua aceea avea sa fie gri.

filele langa care poposise in ajun i-au placut. cand pentru cateva clipe si-a ridicat privirea de pe ele, a zarit crengile goale. isi azvarlisera cu gesturi disperate, in cateva zile, si ultimele podoabe.

atat de frumos e orasul noaptea. trist si frumos. si desi parea incremenit in timp, mosorul n-a fost oprit. chronos a infasurat cu aceleasi gesturi, nici grabite si nici intarziate, clipele din noapte.

dimineata alburie si rece a alungat somnul de pe gene si a purtat-o pe micuta pe acelasi drum. ar fi ales potecile singuratice ale parcului... dar era prea trist. iar paginile unei carti sunt un tovaras fidel in tramvai. singurul necaz e pricinuit de tristetea amara cand, odata ridicati din carte, ochii privesc pe fereastra. caci prin file evadeaza.

frumoasa lume. trista amagire. iar [...] in minte i-a venit doar profilul lui francisco leal in timp ce lucra, privirea neagra stralucind de inteligenta, zambetul copilaresc si expresia aspra pe care o avea cand era cutremurat de rautatea oamenilor. [isabel allende, despre dragoste si umbra]

vreau

vreau sa traiesc intr-o lume in care fiintele sa fie doar umane, sa nu poarte nici un alt titlu in afara de acesta, sa nu-si dea in cap uneia alteia cu o dogma, cu un cuvant, cu un calificativ.

[pablo neruda, marturisesc ca am trait memorii]

despre tacere

ma intelegeam bine cu bunicul pentru ca amandurora ne placea sa tacem. puteam petrece ore in sir alaturi de el, citind sau privind ploaia, fara sa simt nevoia sa vorbesc doar ca sa vorbesc.
inca o fraza din tara inventata a lui isabel allende.
acelasi roman din postarea precedenta.
o alta poarta din sibiu.
indemn ca sa cititi cartea, nu asez.
nici staruinta ca sa mergeti in orasul acela vechi si frumos.
doar clipe sa daruiti, sufletelor din ale voastre vieti.
va sfatuiesc.

labirint

[...] memoria e un labirint in care stau la panda minotauri... spune isabel allende in tara mea inventata...
minotaurii scriitoarei chiliene captiveaza. si surprind frumos.

haiku

taramuri misterioase, melodios asternute... china, albania, bulgaria, japonia, grecia si serbia si crampeie din ale lor legende si basme mi-s creionate in suflet. delicat si tainic, ca un haiku.

asez in linistea serii cateva fragmente din povestirea cea mai draga mie, izbavirea lui wang-fo. prima citita din cele zece povestiri orientale ale lui marguerite yourcenar.

batranul pictor wang-fo si discipolul sau ling rataceau pe drumurile nesfarsite ale regatului han.

strabateau tara incet, pentru ca wang-fo se oprea noaptea sa contemple stelele si ziua sa priveasca libelule. [...] discipolul sau ling, ducand in spinare un sac ticsit de schite, mergea respectuos incovoiat, ca si cand ar fi dus in spinare bolta cerului. in mintea lui, sacul era plin de munti acoperiti cu zapada, de rauri curgand primavara si de chipul lunii stralucind in noptile de vara.
[...]
la intrebarile lui wang soldatii raspundeau cu un ranjet salbatic. mainile batranului stranse cu o funie patimeau, iar ling, deznadajduit, isi privea maestrul zambind. era felul lui, mai tandru, de a plange.
[...]
- ma intrebi cu ce m-ai suparat, batrane wang-fo? zise imparatul.
[...]
cand am implinit saisprezece ani, am vazut deschizandu-se usile care ma desparteau de lume: am urcat pe terasa palatului ca sa privesc norii, dar nu erau asa frumosi ca norii asfintiturilor tale. am cerut sa mi se aduca litiera; zdruncinat, pe niste drumuri cu al caror noroi si cu ai caror bolovani nu eram deprins, am strabatut provinciile imperiului, dar fara sa gasesc undeva gradinile tale pline cu femei ce seamana cu licuricii, femeile tale, al caror trup seamana el insusi cu o gradina. prundisul tarmurilor m-a instrainat de oceane; sangele osanditilor este mai putin rosu decat rodiile infatisate in panzele tale; paduchernita satelor ma impiedica sa vad frumusetea orezariilor [...] m-ai mintit, wang-fo, batrane impostor: lumea nu este altceva decat o ingramadire de pete confuze, manjite pe vid de un pictor zanatic, sterse mereu de lacrimile noastre.
[...]
in tacerea adanca ce se lasase ai fi putut sa auzi caderea unei lacrimi.
[...]
oamenii de aici nu sunt facuti sa se piarda inlauntrul unui tablou.
[...]

poveste din iunie

a fost odata un baiat. locuia intr-un orasel care nu mai exista, intr-o casa care nu mai exista, la marginea unui maidan care nu mai exista, un maidan unde puteai descoperi totul si unde totul era posibil. un bat putea fi o sabie. o pietricica putea fi un diamant. un copac - un castel.

o fost odata un baiat care locuia intr-o casa langa un maidan dincolo de care era o fata care nu mai exista. nascoceau impreuna o mie de jocuri. ea era regina, el era regele. in lumina de toamna, parul ei stralucea ca o coroana. impreuna, adunau lumea in pumni. cand cadea inserarea, se desparteau si ea avea frunze aninate in par. [...]

a fost odata un baiat care iubea o fata [...]

[nicole kraus, istoria iubirii]

griuri

roman polansky spunea ca pianistul este povestea ce a cautat-o toata viata... iau cartea din raft si o rasfoiesc. literele mari de pe filele atat de albe imi descopera ca niciodata nu trebuie subestimata putinta omului de a face rau. nici cea de a face bine. ambele tind catre infinit. si de-a lungul paginilor se aduna gol in suflet, furie si manie pentru raul facut de oameni altor oameni...

in finalul editiei de la humanitas din 2006 aflu cate ceva din gandurile lui wilm hosenfeld, ofiterul german meloman ce ii salveaza viata lui szpilman...

...tomaszow, 26 iunie 1942... aud muzica de orga si cantece din biserica catolica. intru. copii invesmantati in alb, aflati la prima lor comuniune, stau in fata altarului. biserica e plina de lume. tocmai intoneaza tantum ergo si sunt binecuvantati. il las pe preot sa ma binecuvanteze si pe mine. copilasi inocenti aici, intr-un oras polonez, acolo, intr-un oras german ori in alta tara, rugandu-se cu totii lui dumnezeu; peste cativa ani or sa lupte si-or sa se ucida unul pe altul, orbiti de ura. [...] umanitatea pare condamnata sa faca mai mult rau decat bine. cel mai mare ideal de pe fata pamantului este dragostea de oameni.

...varsovia, 13 august 1942... [...] raul si brutalitatea stau la panda in sufletul omului. daca li se ingaduie sa se dezvolte in voie, ele infloresc, ajungand sa dea la iveala niste mladite inspaimantatoare, genul acela de idei care au facut posibil ca evreii si polonezii sa fie ucisi in felul acesta. [...]

calatorie la capatul noptii

calatoresc langa celine, prin ale sale randuri ... eram un copil pe-atunci, iar inchisoarea ma infricosa. dar inca nu-i cunosteam pe oameni, niciodata n-am sa mai cred in ceea ce zic, in ceea ce gandesc ei. de oameni, si numai de ei, trebuie sa-ti fie teama, totdeauna. [calatorie la capatul noptii, louis-ferdinand celine]

si totusi. spunea cineva drag ca in ei aflam ceva din sublimul si frumusetea acestei lumi.

printul de oameni cautator

micul print. antoine de saint-exupery

chiar atunci sosi si vulpea:
- buna ziua - zise vulpea.
- buna ziua - raspunse cuviincios micul print, care se intoarse, insa nu vazu pe nimeni.
- sunt aici - zise glasul sub mar ...
- cine esti tu? zise micul print. Esti tare frumoasa ...
- sunt o vulpe - zise vulpea.
- vino sa te joci cu mine - o pofti micul print. Sunt atat de trist.
- nu pot sa ma joc cu tine - zise vulpea. Nu sunt imblanzita.
- a! iarta-ma - rosti micul print.

insa, dupa un rastimp de gandire, adauga:
- ce inseamna "a imblanzi"?
- nu esti de prin partile locului - zise vulpea - ce cauti pe-aici?
- caut oamenii - zise micul print. ce inseamna "a imblanzi"?
- oamenii - zise vulpea - au pusti si vaneaza. e foarte neplacut! mai cresc si gaini. e sigurul folos de pe urma lor. cauti gaini?
- nu - zise micul print. caut prieteni. ce inseamna "a imblanzi"?
- e un lucru care prea e dat uitarii - zise vulpea. inseamna "a-ti crea legaturi" ...
- a-ti crea legaturi?
- desigur - zise vulpea. tu nu esti inca pentru mine decat un baietas, aidoma cu o suta de mii de alti baietasi. iar eu nu am nevoie de tine. si nici tu n-ai nevoie de mine. eu nu sunt pentru tine decat o vulpe, aidoma cu o suta de mii de alte vulpi.
dar daca tu ma imblanzesti, vom avea nevoie unul de altul. tu vei fi, pentru mine, fara seaman pe lume. eu voi fi, pentru tine, fara seaman pe lume ...

- incep sa inteleg - zise micul print. e undeva o floare ... mi se pare ca m-a imblanzit ...
- se prea poate - zise vulpea. pe pamant intalnesti tot soiul de lucruri.
- o! dar nu e pe pamant - zise micul print.
vulpea se arata foarte nedumerita:
- pe alta planeta?
- da.
- pe planeta aceea sunt vanatori?
- nu.
- interesant! dar gaini?
- nici.
- nimic nu e desavarsit - suspina vulpea.

vulpea insa se intorse la gandurile sale:
- viata mea e vesnic aceeasi. eu vanez gainile, pe mine ma vaneaza oamenii. toate gainile se aseamana intre ele, si toti oamenii se aseamana intre ei. asa ca ma cam plictisesc. dar daca tu ma imblanzesti, viata mi se va insenina.
voi cunoaste sunetul unor pasi deosebiti de-al tuturora. pasii altora ma fac sa intru sub pamant. al tau ma va chema din vizuina, ca o melodie. si-apoi, priveste! vezi tu, acolo, lanurile de grau? eu nu-mi aduc aminte de nimic. si asta-i trist! tu ai insa parul de culoarea aurului. va fi, de aceea, minunat, cand tu ma vei fi imblanzit! graul, auriu si el, imi va aminti de tine. si-mi va fi nespus de draga murmurarea vantului prin grau ...

vulpea tacu si se uita indelung la micul print:
- te rog ... imblanzeste-ma - zise apoi.
- bucuros as vrea - raspunse micul print - numai ca nu prea am timp. am de cautat prieteni si o multime de lucruri de cunoscut.
- nu cunoastem decat ceea ce imblanzim - zise vulpea. oamenii nu mai au timp sa cunoasca nimic. Ei cumpara lucruri de gata, de la negutatori. cum insa nu exista negutatori de prieteni, oamenii nu mai au prieteni. Daca vrei sa ai un prieten, imblanzeste-ma!
- ce trebuie sa fac? zise micul print.
- trebuie sa ai foarte multa rabdare - raspunse vulpea. la inceput, te vei aseza ceva mai departe de mine, uite-asa, in iarba. eu te voi privi cu coada ochiului, iar tu nu vei rosti nici un cuvant. graiul e izvor de neintelegeri. insa vei putea, pe zi ce trece, sa te asezi din ce in ce mai aproape de mine ...

a doua zi, micul print veni din nou.
- mult mai frumos era, daca veneai si astazi la aceeasi ora - zise vulpea. daca de pilda, vii la ora patru dupa-amiaza, eu inca de la trei voi incepe sa fiu fericita. pe masura ce ora va trece, si mai fericita ma voi simti. la ora patru, ma vor cuprinde un freamat si o neliniste: voi descoperi cat pretuieste fericirea! Dar daca vii la voia intamplarii, eu niciodata nu voi sti la care ceas sa-mi impodobec sufletul. ne trebuie rituri.
- ce-i acela rit? zise micul print.
- e si el ceva cu totul dat uitarii - zise vulpea. e ceea ce face ca o zi sa se deosebeasca de celelalte zile, o ora, de celelalte ore. au un rit, spre pilda, vanatorii mei. Se duc sa joace, joia, cu fetele din sat. Joia, prin urmare, e o zi minunata! ma plimb si eu, atunci, pana la vie. daca vanatorii s-ar duce la joc la voia intamplarii, toate zilele ar fi la fel, iar eu n-as mai avea vacanta niciodata.

astfel micul print imblanzi vulpea. iar cand ora despartirii fu aproape:
- vai! zise vulpea ... am sa plang ...
- din vina ta - zise micul print - eu nicidecum nu-ti voiam raul, ci ai vrut sa te-mblanzesc ...
- asa e - zise vulpea.
- dar ai sa plangi! zise micul print.
- asa e - zise vulpea.
- atunci nu dobandesti nimic din asta!
- ba dobandesc - zise vulpea - datorita culorii graului. apoi adauga:
- du-te sa mai vezi o data trandafirii. vei descoperi ca floarea ta nu are-n lume seaman. intoarce-te apoi la mine, spre a-ti lua ramas bun, iar eu iti voi darui o taina.

micul print se duse sa mai vada o data trandafirii:
- voi nu semanati intru nimic cu floarea mea, voi inca nu sunteti nimic - le spuse el. pe voi nimeni nu v-a imblanzit, precum nici voi n-ati imblanzit pe nimeni. sunteti precum era si vulpea mea. nu era decat o vulpe, aidoma cu altele, o suta de mii. eu insa mi-am facut din ea un prieten, iar ea acum nu are-n lume seaman.

si florile se rusinara.

- voi sunteti frumoase, dar sunteti desarte - le mai spuse el. nimeni n-ar avea de ce sa moara pentru voi. floarea mea, fireste, un trecator de rand ar crede ca-i asemeni voua. ea insa, singura, e mai de pret decat voi toate la un laolalta, fiindca pe ea am udat-o eu cu stropitoarea. fiindca pe ea am ocrotit-o eu cu paravanul. fiindca pentru ea am ucis eu omizile (in afara doar de cateva, pentru fluturi). fiindca pe ea am ascultat-o eu cum se plangea, ori cum se lauda, ori cateodata chiar si cum tacea.
fiindca ea e floarea mea.

si se duse inapoi, la vulpe.
- ramai cu bine - zise el ...
- te du cu bine - zise vulpea. iata care-i taina mea. e foarte simpla: limpede nu vezi decat cu inima. ochii nu pot sa patrunda-n miezul lucrurilor.
- ochii nu pot sa patrunda-n miezul lucrurilor - spuse dupa dansa micul print, ca sa tina minte.
- numai timpul cheltuit cu floarea ta face ca floarea ta sa fie atat de pretioasa.
- numai timpul cheltuit cu floarea mea ... facu micul print, ca sa tina minte.
- oamenii au dat uitarii adevarul acesta - zise vulpea. tu insa nu trebuie sa-l uiti. devii raspunzator de-a pururi pentru ceea ce ai imblanzit. tu esti raspunzator de floarea ta.
- eu sunt raspunzator de floarea mea ... spuse dupa dansa micul print, ca sa tina minte.

infern

fratii karamazov. f.m.dostoievski
carticica aceasta mi-a placut mult. am citit-o dupa ce am gasit intr-o alta carte cateva cuvinte din romanul lui dostoievski... urmatoarele...

ce este iadul? si cuget in sinea mea: e suferinta de a nu mai putea sa iubesti.