.......

[...] poate ca asta te ajuta sa dai peste un sentiment de transcendenta in lumea asta stigmatizata de orori, de tradari, de invidii, parasiri, torturi si genocide. dar si o lume cu pasari care ma trezesc la viata atunci cand le aud cantecul, in zori, cand batrana mea pisica vine si mi se intinde pe genunchi sau cand vad culorile florilor, uneori atat de minuscule, incat trebuie sa le observi foarte de aproape. [...]

ernesto sabato, inainte de tacere

si-ar fi atat de multe de adaugat dupa "culorile florilor"...

strofa catre un prieten

totul a inceput cu aristotel, desigur... un singur suflet captiv in doua trupuri. mencius spunea ca e vorba doar de o minte impartita de doua trupuri. iar euripide nu vedea nici o bucurie in viata in absenta unui prieten. eu as zice ca e cu putin mai mult. e cu inghetata si clatite, cu rauri traversate impreuna (la propriu), cu zambete multe la raionul detergentilor si cu un sandvis cu chifelute de soia impartit in autocar. si-ar mai fi si cu taceri din cand in cand.

iar prietenii intotdeauna inteleg tacerile.

dreamcatcher i am

secret garden

i remember my father once said that if you ever wanted to look at someone's soul you'd have to ask to look at their dreams...

*

visurile sunt precum lalelele. nu crezi? fragile, delicate, imbibate de prospetimea campurilor inflorite. efemere precum le este si mireasma, amagitoare si parelnice odata cu prima raza ce bate in oblon. atat de colorate si neobisnuite...

.......

fii, pasarea de noapte care-mi canta-n soapte vorbe ce n-or fi care-mi spun despre incercarea de-a lua zburarea... vorbe de nebun

[...]

[adrian berinde]

fragment

caracterul nu este dezvaluit prin faptele bune ocazionale sau prin greselile intamplatoare, ci prin tendinta manifestata in cuvintele si faptele noastre de zi cu zi.

intre vinovatie si asteptare

fuge timpul linistit

in adancul vietii noastre,

fulguiala zorilor

cerne clopotei in glastre.

haide, iarna, ingheata tot

si tristeti si bucurii,

linisteste linistea,

ninge-ti calma ciucurii...

[emeric imre - hai, iubito]

[...] la sfarsit mi-a zis: "nu trebuie sa ma judeci pripit. se spun multe minciuni pe socoteala mea. poate ca ai sa intelegi intr-o zi."

gris se rasuci pe scaun, isi puse picior peste picior.

- si crezi asta?

- tot ce se poate. tipul nu-i atat de simplu cum pare. la urma urmei, ce stim noi unii despre altii? si chiar despre noi insine?

[erico verissimo, domnul ambasador]

*

ma indeletnicesc cu arome, mirozne si intru prepararea tincturilor, extractelor si esentelor imi las gandurile sa lunece. catre samburii de migdalele amare zdrobiti si grauntele de mosc pisate. catre cocoloasele grase si cenusii de ambra si radacinile de violete. catre palnia delimitatoare prin care uleiul pur al cojilor de lamaie este despartit de tulburele borhot, ieburile si florile uscate la caldura umbrita, pe gratare, din care se pastreaza apoi frunzisul fosnitor in oale si cufere pecetluite cu ceara...

*

personaje. si arome. si parfumul lui suskind.

*

iar jean-baptiste grenouille e un personaj ce ma fascineaza. voi reveni asupra-i. cu siguranta.

people do what they want to do. the rest is just excuses.

moon river

moon river, wider than a mile... i'm crossing you in style... some day...

two drifters, off to see the world... my huckleberry friend, moon river and me

i'm here again, a thousand miles away from you... i come to you in pieces, so you can make me whole...

[...]

padurea-i urgisita,

stufaria pustiita,

coliba parasita,

tinda pentru totdeuna zavorata.

oare?

in clipele cele mai grele, tocmai atunci, omul e sortit sa ramana singur. de-abia atunci i se lamureste ca el constituie o lume separata, complicata, fara legaturi cu ceilalti oameni si restul lumii, decat doar materiale. oamenii comunica intre ei prin semne conventionale si astfel si-au facut iluzia desarta ca se si inteleg. in realitate fiecare atribuie celorlalti ceea ce simte dansul si atata tot. [...] tragediile ca si bucuriile cele mari omul le traieste totdeauna in deplina singuratate si de aceea, cand isi simte sufletul mai sfasiat, isi simte si singuratatea mai mare. [liviu rebreanu, ciuleandra]

paparuga, ruga,

ia iesi de ne uda,

c-o galeata de-apa

pasta lumea toata...

de-ar curata ploaia si altceva in afara de strazi si asfalt si tarana uscata...

de-ar...

de-ar opri rosul in frunzele de castan sa se strecoare...

de-ar prinde albastrul senin si norii pufosi de poala si de i-ar face sa zaboveasca...

domnita danushka isi ia bun ramas. asa multe stradute minunate asteapta pasi de calator oaspete sa le fie...

sa ne "auzim" cu bine iara... mai pe la toamna, cand puful de pe gutui si dovlecii ne incanta cu-ale lor arome... ziua buna! :)

[...] pe urma a pasit ceremonios pana la capatul mormantului, a stat acolo o clipa sa-si adune gandurile si, inclinand putin lopata, a lasat pamantul sa curga incet. ajungand pe lemnul capacului de la sicriu, tarana a facut sunetul acela care copleseste fiinta umana asa cum n-o face nici un alt sunet. [...]

[povesta lui orisicine, philip roth]

atat de gol e sipetul in care
credeam c-am adunat esarfe vii
rupte din cer, din valea inimii
sa va-nvesmant bogat, pe fiecare

Doamne, din ce fel de huma
m-ai luat in palmele tale calde
si cu ce fel de saliva
ai amestecat si-ai framantat huma-mi?

de nu stiu ce am
ca exist,
nu stiu ce am
ca nu mai am nimic,
decat pe Tine.

intermezzo

uneori
ma intreb ce caut
in orasul asta mare...

nu stiu ce am,
ca nu dorm cand dorm
nu stiu ce am,
ca nu sunt treaz,
cand stau de veghe.

nu stiu ce am,
ca nu ajung nicaieri,
cand merg.

nu stiu ce am,
ca stand pe loc
sunt, hat , departe.