intr-o lume in care varstnicii sunt singuri, intr-o lume in care tinerii sunt singuri, intr-o lume in care copiii sunt singuri... si insingurati, ma uimeste dragostea ce cu nesat o sorb de pe filele scrise de isabel allende. ma uimeste dragostea ce o aflu din durerea ei. o creionez nepriceput si in umbre din mesajul sau de ramas bun catre paula. exista oare mai mare dragoste ca aceea a unui om ce viata si-ar da pentru un altul? pasesc timid in lumea lor, si rostesc umil si incet... fara dragoste nu se poate trai...
in lungile ore de tacere ma napadesc amintirile, totul pare ca s-a intamplat in aceeasi clipa, de parca toata viata mea ar fi fost o singura imagine invalmasita. fetita si tanara care am fost, femeia care sunt, batrana care voi fi, toate etapele sunt o apa dintr-un singur torent navalnic. memoria mea seamana cu o pictura murala mexicana in care toate sunt prezentate in mod simultan: corabiile conchistadorilor intr-un colt, inchizitia care tortureaza indieni in altul, eliberatorii care galopeaza purtand steaguri insangerate si sarpele cu pene in fata unui christ in suferinta langa cosurile fumegande ale erei industriale. asa e si viata mea, o fresca multipla si schimbatoare pe care doar eu o pot descifra si care-mi apartine ca o taina. mintea alege, exagereaza, tradeaza, evenimentele se estompeaza, persoanele se uita, pana la urma nemairamanand decat drumul inimii, rarele clipe de revelatie a spiritului. nu ce s-a petrecut e important, ci doar cicatricile care ma marcheaza si ma singularizeaza. trecutul meu e destul de nesemnificativ, nu vad in el ordine, limpezime, scopuri sau cai, ci doar un drum pe care l-am urmarit orbeste, purtata de instinct si de evenimente incontrolabile care mi-au deviat destinul. n-a fost calcul, doar intentii bune si vaga banuiala ca exista un plan superior care-mi determina pasii. pana acum nu mi-am impartasit niciodata trecutul, el e ultima mea gradina secreta, in care nici macar omul pe care l-am iubit cel mai mult n-a patruns. primeste-l, paula, poate-ti va folosi la ceva, caci trecutul tau nu mai exista, s-a ratacit in somnul acesta prelungit, iar eu iti spun ca fara amintiri nu se poate trai. [isabel allende, paula]
prin lume mi-s un calator... poteci de munte imi vor afla pasul... aerul rece si proaspat si fulgii si rosul de pe creste in amiaza tarzie imi vor aminti ca muntele e un prieten de nadejde... in doar cateva zile... 
