daruieste!

[...] la sfarsit mi-a zis: "nu trebuie sa ma judeci pripit. se spun multe minciuni pe socoteala mea. poate ca ai sa intelegi intr-o zi."

gris se rasuci pe scaun, isi puse picior peste picior.

- si crezi asta?

- tot ce se poate. tipul nu-i atat de simplu cum pare. la urma urmei, ce stim noi unii despre altii? si chiar despre noi insine?

[erico verissimo, domnul ambasador]

blue silence...

ferestre catre un paradis in destramare...

norii ferestrelor mele

sa-i privesc mai mult as vrea. din iarba uscata si galbena. cu un pahar de limonada langa. si-o carte.

the old apple tree

kind of sunshine

si
daca
ramuri
bat
in
geam
si
se cutremur
plopii
e ca in minte
sa te am
si-ncet sa te
apropii

intr-un colt din sighisoara aflat-am o culoare ce m-o purtat cu gandul la o povestire... incepea asa... mi-a spus ca daca-i aduc trandafiri rosii o sa danseze cu mine! striga tanarul student. dar in toata gradina nu e nici un trandafir rosu...

cald si timid apus de soare pe ziduri vechi

come away with me

far. far away...

hat, departe...

un fel de... autoportret

dulceata de gutui

cutiute postale. de felurite culori si forme. citesc numele scris pe fragmente ingalbenite si incerc sa le incheg pe cele pictate cu vopsea albastra sau alba.
un scaun si o masa pecetluiesc intrarea in holul ce-l zaresc datorita usii deschise.

pasesc in holul inalt, privesc multele trepte. inainte de a pasi pe prima dintre ele bag de seama crapaturile zidului galben si ma gandesc la linistea ce va fi strapunsa de treptele ce vor fi parait la pasii mei.
inchid ochii si... tot liniste. netulburata. bucuroasa de complicitatea treptelor ma strecor delicat ca un motan. intre nivele zaresc o fereastra si rufe atarnande si ma astept ca din spatele usii enorme si prafuite sa isi arate chipul o batrana cu glas firav si zambet in ochii obositi. m-ar invita sa gust dulceata, sa privesc fotografii, sa ascult povesti dintr-un alt bucuresti. mi-ar destainui, poate, lucruri marunte dar fermecatoare. m-ar privi cu blandete si m-ar invata lucruri nebanuit de frumoase.
as pastra totul precum o comoara fara de pret.
si as invata sa fac dulceata de gutui.

si cand deschid fereastra sa respir,
vad floarea de maces in trandafir.

beautiful dawn

melts with the stars again. and the cold beautiful rain.

"tin locul unei pietre din pavaj"

am simtit soarele pana la osii
si luna
pe la miezul noptii.

oglinda

cand ma privesc intr-o fantana
ma vad cu-adevarat in zi
asa cum sunt si-am fost si-oi fi.

trepte

am deschis fereastra larg si am privit satul tacut. de pe coperisuri un fum de lemne se amesteca incetisor cu aerul. nea nu mai cade. ulicioarele inguste si unduitoare par poteci nicicand trecute de pasi. liniste. aproape ca o pot asculta.

in cateva minute am fost in fata portii. cu zambet pe chip si voce calda gazda mea imi dezvaluie din tainele satului. multumesc si pornesc prin neaua curata si atat de alba. pare ca fulgii vor sa innoiasca gandurile oamenilor. sa acopere tristetea si sa aduca speranta.

cei cativa pasi ma aduc in fata unui caine. s-a oprit in mijlocul drumului si ma priveste. insistent. ma opresc pentru a face cateva fotografii si pentru a-i urmari reactiile. e nemiscat. mainile tremurande nu ma mai asculta si o iau inapoi pe ulita, caci imi dau seama ca nu imi pot stapani teama. nu zaresc pe nimeni si ascult cu atentie orice zgomot ce-ar tulbura linistea. nu privesc inapoi. imi amintesc de fuga din copilarie de pe alte ulicioare cu gandul la cei cativa monstri ce traiau in imaginatia mea. cresteau odata cu pasii mari si dispareau ca prin minune cand ma opream in curte si zaream un chip cunoscut.

dintr-o data zaresc un chip rumen si binevoitor ce inchide poarta si porneste in directia de unde vin eu. povestesc patania si intreb de pot pasi alaturi de sufletul ce la inchinare se grabeste. bucuros a primit si incepem a povesti. mai mult sufletul alaturi de care pasesc. eu tac. imi place sa ascult si sa invat de la ea. anii calatoriei ei pe acest pamant au fost putini si insotiti intr-un tainic dans de durere. imi povesteste despre sufletul ce l-a iubit si a plecat prea repede. isi sterge lacrimile abia ivite iar eu las sa se intrevada ca nu am zarit nimic. ma ia de brat si povestim mai departe. tot ea.

rosteste si o intrebare la care nu am raspuns. gandurile sunt izvorate probabil din intalnirea ce sta se sa se intample intre suflet si creator. ma intreaba daca stiu de ce oamenii isi fac rau unii altora. crede ca oamenii au fost creati pentru a-si fi trepte spre lumina. dar, vai! calatoria s-a sfarsit. la fel si cuvintele.