ferestre catre un paradis in destramare...

le bleu

touche le bleu

la bouche

embrasse

l’eau,

des gueux

fendent le gri,

œuvre au noir

le bleu feint

le désespoir

alors que lumière

balaie tout :

mendiants

perles

poussière.

[ text: alteea]

candva fi-vor o umbra doar
si culorile, si zidurile si ferestrele si portile inalte si frumoase

parti din rasinari am zarit, pentru prima data, intr-o noapte magica de februarie... noapte cu fulgi pufosi si copii cu nasul rosu la sanius si fumul de lemne...

de-atunci port in gand ferestrele batranelor case. si ulitele inguste. si culorile.

[...]

altadata am luat-o incet pe ulitele prafuite

si urechea mi-am plecat

sa aud si sa ascult

soapta nisipului fierbinte

si salutul pietrelor.

si cand deschid fereastra sa respir,
vad floarea de maces in trandafir.

beautiful dawn

melts with the stars again. and the cold beautiful rain.

"tin locul unei pietre din pavaj"

am simtit soarele pana la osii
si luna
pe la miezul noptii.

oglinda

cand ma privesc intr-o fantana
ma vad cu-adevarat in zi
asa cum sunt si-am fost si-oi fi.

trepte

am deschis fereastra larg si am privit satul tacut. de pe coperisuri un fum de lemne se amesteca incetisor cu aerul. nea nu mai cade. ulicioarele inguste si unduitoare par poteci nicicand trecute de pasi. liniste. aproape ca o pot asculta.

in cateva minute am fost in fata portii. cu zambet pe chip si voce calda gazda mea imi dezvaluie din tainele satului. multumesc si pornesc prin neaua curata si atat de alba. pare ca fulgii vor sa innoiasca gandurile oamenilor. sa acopere tristetea si sa aduca speranta.

cei cativa pasi ma aduc in fata unui caine. s-a oprit in mijlocul drumului si ma priveste. insistent. ma opresc pentru a face cateva fotografii si pentru a-i urmari reactiile. e nemiscat. mainile tremurande nu ma mai asculta si o iau inapoi pe ulita, caci imi dau seama ca nu imi pot stapani teama. nu zaresc pe nimeni si ascult cu atentie orice zgomot ce-ar tulbura linistea. nu privesc inapoi. imi amintesc de fuga din copilarie de pe alte ulicioare cu gandul la cei cativa monstri ce traiau in imaginatia mea. cresteau odata cu pasii mari si dispareau ca prin minune cand ma opream in curte si zaream un chip cunoscut.

dintr-o data zaresc un chip rumen si binevoitor ce inchide poarta si porneste in directia de unde vin eu. povestesc patania si intreb de pot pasi alaturi de sufletul ce la inchinare se grabeste. bucuros a primit si incepem a povesti. mai mult sufletul alaturi de care pasesc. eu tac. imi place sa ascult si sa invat de la ea. anii calatoriei ei pe acest pamant au fost putini si insotiti intr-un tainic dans de durere. imi povesteste despre sufletul ce l-a iubit si a plecat prea repede. isi sterge lacrimile abia ivite iar eu las sa se intrevada ca nu am zarit nimic. ma ia de brat si povestim mai departe. tot ea.

rosteste si o intrebare la care nu am raspuns. gandurile sunt izvorate probabil din intalnirea ce sta se sa se intample intre suflet si creator. ma intreaba daca stiu de ce oamenii isi fac rau unii altora. crede ca oamenii au fost creati pentru a-si fi trepte spre lumina. dar, vai! calatoria s-a sfarsit. la fel si cuvintele.

sunt un om viu.
nimic din ce-i omenesc nu mi-e strain.
abia am timp sa ma mir ca exist, dar
ma bucur totdeauna ca sunt.

[...]

am si un defect, un pacat:
iau in serios iarba,
iau in serios leii,
miscarile aproape perfecte ale cerului.
si-o rana intamplatoare la mana
ma face sa vad prin ea,
ca printr-un ochean,
durerile lumii, razboaiele.

am legat... trei ingeri

erau odata trei ingeri. si aripile lor plecate desenau tristetea, in melancolie de verde, in lung strai ruginiu... tacutii ingeri... departe de lume, departe de oameni... adormiti intr-un altfel de timp...

[mina]

legat-am iara...

am legat tristetea la ochi
cu un zambet,
si tristetea m-a gasit a doua zi
intr-o iubire.
am legat soarele la ochi,
cu noptile mele
si i-am spus sa ma gaseasca.
esti acolo, a zis soarele,
dupa timpul acela,
nu te mai ascunde.
nu te mai ascunde,
mi-au zis toate lucrurile
si toate sentimentele
pe care am incercat
sa le leg la ochi.

am legat...

am legat copacii la ochi
cu-o basma verde
si le-am spus sa ma gaseasca.
si copacii m-au gasit imediat
cu un hohot de frunze.
am legat pasarile la ochi
cu-o basma de nori
si le-am spus sa ma gaseasca.
si pasarile m-au gasit
cu un cantec.

"mie mi s-a omorat timpul, onorata instanta"

frante mi-s drumurile, anii si-au dat mainile pe fruntea-mi alba pentru a-mi aminti... ca doar el singur... timpul...
[mina]

"lumina, mai multa lumina!"

in adormirea zapezii, in inima muntilor..privirea mangaie departarile. am asezat in tinda-o lumina. ca sa-ti vegheze calea... acum... si mereu. si ca sa stii ca te-astept... cu zambet cald pe buze...
[mina]

mirror dreams

deosebirea este data mereu de motivatie
*
bratele-s larg deschise... si umbra albastra a zapezii se reflecta-n privirile noastre... si uite cat de cald devine albastrul atunci cand intindem bratele unul catre celalalt...
[mina]

individualitate

prin vuietul timpului
glasul nimicului.

uluci

pasi lini, fara graba. pe ulita.