fasii

de culoare. de toamna. imprastiate de vantul adus de mina.

procesul. franz kafka

am descoperit un pod ce mi-a amintit de birourile tribunalului descrise in procesul lui kafka. musai sa cercetez. sa fotografiez.

esential era sa evite jumatatile de masura, caci metoda aceasta e cea mai rea, nu numai in afaceri, ci totdeauna si pretutindeni.

langa un cer violet

"ceea ce-l face pe om mai mare decât simpla lui viaţă este dragostea pentru viaţa altora"

(l.f. celine)

soarele apune peste orasul prafuit si cenusiu... "soarele răsare, soarele apune şi zoreşte către locul lui ca să răsară iarăşi"... soarele zoreste... nici chiar inteleptul solomon nu l-a invins pe domnul chronos. la apus e vreme de cercetare. de intrebari. de ganduri rostite. ascult. mai intai incerc sa ascult, caci freamatul zilei inca fasaie in suflet. il rapun. ascult o poveste, iar mintea descopera, ca intr-un puzzle, gandurile povestite.

ziua in orasul prafuit imi apartine doar daca o incep inaintea freamatului oamenilor grabiti, tristi, ingandurati si obositi inca de cand au clipit prima data in zi. altfel, asaltul va fi puternic. altfel, goana lor devine si goana mea, iar... scapatatul aduce o alta zi. moment prielnic pentru povesti. incepe reprezentatia ratelor pe lac. le privim avantul pe cer insotit de concertul greierilor. stam pe banca si ascult gandurile unei prietene dragi. cerul e violet, iara povestea se infasoara lin pe mosorul timpului. cuvintele imi deseneaza chipul unei batrane. un chip bucuros. zaresc bucurie si pe fata prietenei mele. ma bucur si eu.

lasa-ma sa ard

adulmec vacanta

adulmec si planuiesc. vacanta mea. adun informatii si printez. harti. obiectiv: suceava si imprejurimi. si manastirile. uraaaaaaaaaaaa!

tine-te bine! da' nu de rafturi!

lunga ziua asta. si inca nu s-a terminat. nodul din stomac tot acolo e. pc-ul meu tot gol e... golul din stomac creste precum fat-frumos... da' ziua de 18 august o fo' una speciala, dom'le. da, da, da! azi am avut un musafir special. face sa uitam de totate supararile si sa consemnam vizita acestui musafir. sa il numim... domnul costel. sau nenea costel. mai bine asa. apoi... acest nene o venit dis-de-dimineata, adecatelea pe la un 11.30, sa monteze geamurile la usile de la birouri. pe nenea costel il stiu de vreo 3-4 ani... sugubat om! odata o pus ramasag ca ne aduce sa gustam din faimoasa mancarica de fasole gatita de doamna sa. noi am pierdut, iar nenea costel o venit cu ditamai oala, cu polonicul si, sigur, a venit si cu ceapa. muahahahhahaaaaaaaaaaaa... :)))
azi nu s-a mai prezentat cu nici o cratita. o venit singur. a montat geamurile, m-a intrebat de sanatate, s-a interesat cu o grija nemaipomenita de distinsa mea persoana dorind sa stie cum o mai duc [a se citi: "da' nu-i asa ca ai tu un print?"]. apoi m-a uimit cu a sa curiozitate. o vrut sa se convinga ca ma suna boss si nu altcineva. din visare s-a trezit cu vreo 20 de minute mai tarziu. cand s-a prabusit cu rafturile pe care trebuia sa le incatuseze intr-unul din peretii biroului meu. io am crezut ca a cedat scaunul. mai devreme ma cocotasem si io pe el cand am gasit 2 spatii grozave pentru glob si avion si mi s-a parut tare subred. se pare ca nu. nu scaunul i-o fost dusman. neatentia insa, da. prabusirea a fost zgomotoasa. nu a patit nimic.

avem o problema

- avem o problema! zise stefan. candid si nevinovat.

- ce problema?

- din greseala... s-a sters tot... in pc-ul tau s-a sters tot.

- da, intr-adevar, o problema... mare!

in secunde... putine, foarte putine, am vazut tot. tot ce aveam in pc-ul de la birou. scriptele care insotisera munca mea din 4 ani jumatate. cursuri. carti. proiecte din facultate. fotografii.... descarcate doar in acel pc.

in secunde... putine, foarte putine, am vazut tot. nimic nu mai putea fi recuperat. am zambit. am alungat incruntarea. am zambit iara.

flecareala

in seara lui 30 decembrie din 2007 eram pe munte. nu ninsese. inca. avusesem parte doar de zapada ce cazuse cu cateva zile inainte. in sat fusese chinuita de atv-urile pe care se cocoata toti dastaptii si iubitorii de munte. lamurire. dastaptaciunea si pasiunea pentru munte se masoara in numarul turelor parcurse cu ajutorul unor fiare zgomotoase. am descoperit o poteca. ingusta si formata din bucati mari de gheata. norocul nostru. dastaptii au ramas in vale. am ajuns cand soarele apunea. liniste. am privit rosul aprins si rece din zariste, apoi albul intunecat aducator de fulgi. multe ganduri or napadit sufletul. rostesc doar unul. mi-am zis atunci... ce-ar daca as fi cel mai bland si rabdator om de pe planeta? hmm... cand imi propun ceva, de o mie de ori mai multe ocazii se vor ivi din clipa ceea. o mie intr-o zi. ca sa capat ce mi-am dorit.

dap. place mult vocea doamnei si...

...tare mi-ar placea sa am o zi vocea ei si sa cant. doar o zi. e mult? hmm... o ora? vreun spiridus, careva? :P
miroase a toamna si-a.... vacanta... vacanta mea... muahahaaaaaaaaaaa ;)

la vita e bella

imi pare mie ca in curand va ploua. zaresc nori gri, grei, intunecati. copacii din cimitirul de vizavi isi pastreaza destul de greu frunzele prafuite. dimineata, pana in ora 5, se poate auzi un adevarat concert sustinut de feluritele zburatacitoare ce locuiesc in arborii dinlauntrul sau. pentru un copil, intunericul de acolo e inspaimantator. imaginatia ii aduce in spate mereu niste creaturi ciudate si cand esti mic iti doresti sa fugi fara a privi macar o data in spate. un pitic, zic. unui adult, intunericul si linistea de acolo ii aduc ganduri. altfel de ganduri.

va recomand un film. unul din filmele cele mai dragi mie. cred ca o sa il vad din nou in seara asta. pentru a cata oara, nu as putea spune. la vita e bella.

comptine d'un autre ete

strada e veche. odata era pietruita si, atingand pietrele uscate, picurii cantau... altfel. e marginita de castani. pe unul din trotuare se intinde zidul unui cimitir. lung si nu prea inalt. pe celalalt, infipte in pamantul uscat, se insiruie blocurile. a vazut odata, demult, o inmormantare si o nunta. aceleasi clipe, martori tacuti. de-o parte durere. tristete. poate. de cealalta, bucurie. poate. tot odata, nu demult, a intalnit o batrana. langa blocuri. gerul taia rasuflarea imprudentului trecator. si totusi. femeia avea picioarele goale. taia parca din asfalt cu talpile-i mari si umflate. plangea. sa se opreasca insa, nu voia. si nu s-a oprit. in seara asta a vazut un alt suflet. langa zidul cimitirului. bluza sfasiata ii dezgolea trupul. carpa din jurul coapselor era gri si murdara. nu privea pe nimeni. si nimeni nu o privea. doar castanii pingaliti de toamna. poate.

marile sperante. charles dickens

fiecare carticica, cu migala citita si impaturita in suflet, izvodeste apoi in acelasi suflet ganduri. te invata... ceva... daca esti suficient de atent si daca lectura-ti este amanuntita, cercetatoare, scrutatoare si scormonitoare. in orice caz, imaginatia-ti este starnita.
chiar daca nu-ti poti da acordul pentru toate gandurile citite, ai invatat ceva si ai trait in lumea ceea insotita de parfumul imbietor al cotorului ros de timp.

toti mincinosii de pe lume nu sunt nimic fata de omul care se minte pe el insusi; [...] e ciudat, fara indoiala. pare destul de firesc sa te alegi din greseala cu o moneda falsa, faurita de altcineva; dar sa iei drept bun, cu deplina stire, un ban fals faurit de tine insuti! un strain indatoritor, sub pretextul ca vrea sa-ti impatureasca bine banii, spre mai mare siguranta, ii poate inlocui cu coji de nuci; dar ce inseamna siretlicul lui pe langa acela de a-ti aduna singur cojile de nuca si a ti le da tie insuti in loc de bani!

se intampla de vreo doua sau trei ori ca oamenii din jur sa pomeneasca despre faima lui inspaimantatoare, in timp ce eram si eu de fata. atunci un zambet ii lumina chipul, si omul isi intorcea ochii spre mine cu o privire plina de incredere, ca si cum ar fi avut credinta ca eu vazusem o umbra de indreptare in el, inca demult, din vremea cand eram copil.