iarba prin par

singur

oglindire

in apele multe

un zambet

amar

zbor

in al tau
suflet
si-n al tau
chip
imi aflu
zborul

rece

saturday sunrise

calator pe pamant mi-s...

...
si-n
suflet
comori
adun.

o jucarie pentru un pitic [2]

cu ceva vreme in urma, in septembrie 30 mai exact, am pus pe blog un text despre copii ce nu au vazut niciodata o jucarie. si despre oameni mari [noi adica] ce pot aduce o bucurie, o alinare, un zambet. azi am noutati.

am primit un mesaj din care am aflat ca initiativa lui florin de a duce jucarii si hainute de iarna copiilor din kandahar, afganistan, a gasit intelegere si sprijin din partea mapn-ului. se pare ca va merge acolo in a doua jumatate a lunii decembrie cu un transport de ajutoare pentru copiii afgani.

so... daca sunteti dispusi sa participati la aceasta campanie, daca aveti jucarii mai vechi de care va puteti dispensa, daca aveti nepotei, copii, vecini sau prieteni care au copii si care ii pot ajuta pe cei mici, v-as ramane recunoscator daca ati putea face un simplu gest. pentru voi poate nu inseamna mult, insa pentru ei va fi ENORM. sunt copii care nu au vazut in viata lor o papusa sau un maimutzoi de plus, care nu au haine de iarna si umbla mai mult descult.... va voi anunta din timp unde se vor strange pachetele pentru cei mici. cel mai probabil va fi un loc din centru, iar data va fi undeva la inceputul lunii decembrie... pentru detalii si lamuriri va stau oricand la dispozitie. :-)

aici gasiti link-ul si modalitatea de a lua legatura cu florin, cel care va merge cu ajutoarele in afganistan.

eu inca visez la o lume in care copiii nu sufera de foame, de frig. o lume un care noi, oamenii mari, ii iubim si suntem lumini pentru ei.

tacerea adanca a crengilor desfrunzite

cenusiul si tacerea adanca a crengilor desfrunzite au fost prezicatori buni. ziua aceea avea sa fie gri.

filele langa care poposise in ajun i-au placut. cand pentru cateva clipe si-a ridicat privirea de pe ele, a zarit crengile goale. isi azvarlisera cu gesturi disperate, in cateva zile, si ultimele podoabe.

atat de frumos e orasul noaptea. trist si frumos. si desi parea incremenit in timp, mosorul n-a fost oprit. chronos a infasurat cu aceleasi gesturi, nici grabite si nici intarziate, clipele din noapte.

dimineata alburie si rece a alungat somnul de pe gene si a purtat-o pe micuta pe acelasi drum. ar fi ales potecile singuratice ale parcului... dar era prea trist. iar paginile unei carti sunt un tovaras fidel in tramvai. singurul necaz e pricinuit de tristetea amara cand, odata ridicati din carte, ochii privesc pe fereastra. caci prin file evadeaza.

frumoasa lume. trista amagire. iar [...] in minte i-a venit doar profilul lui francisco leal in timp ce lucra, privirea neagra stralucind de inteligenta, zambetul copilaresc si expresia aspra pe care o avea cand era cutremurat de rautatea oamenilor. [isabel allende, despre dragoste si umbra]

maine...

...e de fapt niciodata.

imi place toamna cand umblu prin frunzele multe

dap, aici nu amusinam, pen' ca amusinasem deja... pen' ca ne place sa ne jucam in frunze :D
in goana le ravasim cu aceeasi nerabdare ca atunci cand in fulgii de nea facem noi primii pasi :D da' nu ne place ceva, dom'le! nu ne place sa ne faca cineva poze si din acest motiv ignoram cu mandrie cutiuta ceea neagra!
interesant... acum observ ca blanosul meu se incadreaza perfect in lumea mea alb/negru :P

photo by rox

vreau

vreau sa traiesc intr-o lume in care fiintele sa fie doar umane, sa nu poarte nici un alt titlu in afara de acesta, sa nu-si dea in cap uneia alteia cu o dogma, cu un cuvant, cu un calificativ.

[pablo neruda, marturisesc ca am trait memorii]

muahahaaaaaaaaaaaaaaaa :P

am primit un cadou! hi hi hi... am primit 47 de episoade cu o pitica draga, tare draga mie... muahahaaaaaaaaaaaaa... de aseara desenul animat cu aventurile lui sandybell e asezat frumos in biblioteca mea virtuala... asadar... despre copilarie sa ne amintim... :P

despre tacere

ma intelegeam bine cu bunicul pentru ca amandurora ne placea sa tacem. puteam petrece ore in sir alaturi de el, citind sau privind ploaia, fara sa simt nevoia sa vorbesc doar ca sa vorbesc.
inca o fraza din tara inventata a lui isabel allende.
acelasi roman din postarea precedenta.
o alta poarta din sibiu.
indemn ca sa cititi cartea, nu asez.
nici staruinta ca sa mergeti in orasul acela vechi si frumos.
doar clipe sa daruiti, sufletelor din ale voastre vieti.
va sfatuiesc.

labirint

[...] memoria e un labirint in care stau la panda minotauri... spune isabel allende in tara mea inventata...
minotaurii scriitoarei chiliene captiveaza. si surprind frumos.

crossroads

haiku

taramuri misterioase, melodios asternute... china, albania, bulgaria, japonia, grecia si serbia si crampeie din ale lor legende si basme mi-s creionate in suflet. delicat si tainic, ca un haiku.

asez in linistea serii cateva fragmente din povestirea cea mai draga mie, izbavirea lui wang-fo. prima citita din cele zece povestiri orientale ale lui marguerite yourcenar.

batranul pictor wang-fo si discipolul sau ling rataceau pe drumurile nesfarsite ale regatului han.

strabateau tara incet, pentru ca wang-fo se oprea noaptea sa contemple stelele si ziua sa priveasca libelule. [...] discipolul sau ling, ducand in spinare un sac ticsit de schite, mergea respectuos incovoiat, ca si cand ar fi dus in spinare bolta cerului. in mintea lui, sacul era plin de munti acoperiti cu zapada, de rauri curgand primavara si de chipul lunii stralucind in noptile de vara.
[...]
la intrebarile lui wang soldatii raspundeau cu un ranjet salbatic. mainile batranului stranse cu o funie patimeau, iar ling, deznadajduit, isi privea maestrul zambind. era felul lui, mai tandru, de a plange.
[...]
- ma intrebi cu ce m-ai suparat, batrane wang-fo? zise imparatul.
[...]
cand am implinit saisprezece ani, am vazut deschizandu-se usile care ma desparteau de lume: am urcat pe terasa palatului ca sa privesc norii, dar nu erau asa frumosi ca norii asfintiturilor tale. am cerut sa mi se aduca litiera; zdruncinat, pe niste drumuri cu al caror noroi si cu ai caror bolovani nu eram deprins, am strabatut provinciile imperiului, dar fara sa gasesc undeva gradinile tale pline cu femei ce seamana cu licuricii, femeile tale, al caror trup seamana el insusi cu o gradina. prundisul tarmurilor m-a instrainat de oceane; sangele osanditilor este mai putin rosu decat rodiile infatisate in panzele tale; paduchernita satelor ma impiedica sa vad frumusetea orezariilor [...] m-ai mintit, wang-fo, batrane impostor: lumea nu este altceva decat o ingramadire de pete confuze, manjite pe vid de un pictor zanatic, sterse mereu de lacrimile noastre.
[...]
in tacerea adanca ce se lasase ai fi putut sa auzi caderea unei lacrimi.
[...]
oamenii de aici nu sunt facuti sa se piarda inlauntrul unui tablou.
[...]

clipe din drumul meu

cateva... putine clipe de liniste, fur clipelor grabite... pentru a-mi aminti de alte cateva clipe... cand pasii m-or purtat intr-un septembrie ploios prin Sibiu, in Catedrala Ortodoxa Sfanta Treime...

pictura cupolei, a evanghelistilor si a iconostasului apartine lui octavian smigelschi, ce nu a terminat lucrarea inceputa datorita unei boli. pictura a fost continuata si terminata de iosif kober.

poveste din iunie

a fost odata un baiat. locuia intr-un orasel care nu mai exista, intr-o casa care nu mai exista, la marginea unui maidan care nu mai exista, un maidan unde puteai descoperi totul si unde totul era posibil. un bat putea fi o sabie. o pietricica putea fi un diamant. un copac - un castel.

o fost odata un baiat care locuia intr-o casa langa un maidan dincolo de care era o fata care nu mai exista. nascoceau impreuna o mie de jocuri. ea era regina, el era regele. in lumina de toamna, parul ei stralucea ca o coroana. impreuna, adunau lumea in pumni. cand cadea inserarea, se desparteau si ea avea frunze aninate in par. [...]

a fost odata un baiat care iubea o fata [...]

[nicole kraus, istoria iubirii]

muahahahaaaaaaaaaaaa... :P

razele caldute, dupa care tanjeam la inceputul saptamanii, au aparut :) si precum piticul saltaret, ma bucur... :)

:)

aflat-am bucurie si liniste.
in al lor zambet.
in a lor imbratisare.
piticul isi numara

primii pasi si... intr-un moment

de odihna le-am

privit bucuria

:)

de a lor joaca oglindita

in apa mi-am amintit privind

reflexiile

de aici.

tomatl

civilizatiile precolumbiene ma fascineaza. de una dintre ele este legata si o istorioara ce am descoperit-o lecturand un articol despre sfarsitul lumii. se pare ca aproape toate mitologiile lumii contin un fragment destinat apocalipsei... dar acesta e cu totul alt subiect... voi mai aseza cate ceva pe aici despre civilizatiile precolumbiene... mai mult ca sigur ;) si... candva, poate, si niste fotografii facute chiar de mine la o plimbareala prin america... ;)

deocamdata, doar istorioara...
...in anii 1530, la scurta vreme dupa cucerirea mexicului de catre cortez, in lumea veche au fost aduse, ca o curiozitate, niste fructe rotunde , suculente si... rosii si... socotite cumplit de otravitoare. europenii le-au preluat si numele aztec, tomatl.
apreciate pentru frumusetea lor sangerie, fructele sunt denumite lycopersicon, adica "piersica lupilor" (de unde avem si "licopen").
timp de 300 de ani, nimeni nu s-a atins de ele... pana in 1830 , cand colonelul robert johnson a vrut sa demonstreze calitatea comestibila a acestora. pe pragul casei sale din salem, massachussets a mancat un... cos plin de.... fructe toxice. uimitor, dar nu a murit in spasme!

doruri

de ieri cerul ii mohorat. zilele cand
numai indragostitii bat potecile parcurilor
au venit.
si mi-e dor de razele caldute.

clipele unui om de lut

clipa e la fel de pretioasa ca viata unui om (schiller)

griuri

roman polansky spunea ca pianistul este povestea ce a cautat-o toata viata... iau cartea din raft si o rasfoiesc. literele mari de pe filele atat de albe imi descopera ca niciodata nu trebuie subestimata putinta omului de a face rau. nici cea de a face bine. ambele tind catre infinit. si de-a lungul paginilor se aduna gol in suflet, furie si manie pentru raul facut de oameni altor oameni...

in finalul editiei de la humanitas din 2006 aflu cate ceva din gandurile lui wilm hosenfeld, ofiterul german meloman ce ii salveaza viata lui szpilman...

...tomaszow, 26 iunie 1942... aud muzica de orga si cantece din biserica catolica. intru. copii invesmantati in alb, aflati la prima lor comuniune, stau in fata altarului. biserica e plina de lume. tocmai intoneaza tantum ergo si sunt binecuvantati. il las pe preot sa ma binecuvanteze si pe mine. copilasi inocenti aici, intr-un oras polonez, acolo, intr-un oras german ori in alta tara, rugandu-se cu totii lui dumnezeu; peste cativa ani or sa lupte si-or sa se ucida unul pe altul, orbiti de ura. [...] umanitatea pare condamnata sa faca mai mult rau decat bine. cel mai mare ideal de pe fata pamantului este dragostea de oameni.

...varsovia, 13 august 1942... [...] raul si brutalitatea stau la panda in sufletul omului. daca li se ingaduie sa se dezvolte in voie, ele infloresc, ajungand sa dea la iveala niste mladite inspaimantatoare, genul acela de idei care au facut posibil ca evreii si polonezii sa fie ucisi in felul acesta. [...]